Grav accident în Olt, soldat cu patru răniți și un mort, după impactul a două vehicule

Grav accident în Olt, soldat cu patru răniți și un mort, după impactul a două vehicule
Publicat: 20/07/2019, 17:12

UPDATE Potrivit reprezentanților ISU Olt, în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism în care se aflau șase persoane.

La sosirea echipajelor, șoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, din orașul Balș și un pasager aflat pe bancheta din spate, în vârstă de aproximativ 15 ani, au fost găsiți încarcerați, în stare de inconștiență. Pentru extragerea victimelor, pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie.

Cei cinci pacienți, toți bărbați, în vârstă de 12, 13, 15, 23 și 32 de ani, au fost transportați la UPU Slatina.

Bărbatul în vârstă de 23 de ani și adolescentul de 15 ani prezentau răni grave și stare comatoasă.

Șoferul autoturismului, în vârstă de 23 de ani, a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat de cadrele medicale din cadrul UPU Slatina, fără rezultat favorabil, fiind declarat decedat.

Primele informații furnizate de polițiștii olteni indicau cinci persoane rănite, între care doi copii, după ce o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit pe DN 65, în localitatea Găneasa.

Știrea inițială. Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă după-amiază în județul Olt. Potrivit primelor date, o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Olt, accidentul a avut loc DN 65, în localitatea Găneasa.

Primele informații anunțau mai multe persoane încarcerate, în urma impactului violent dintre o mașină și o autoutilitară.

Ulterior, polițiștii au anunțat că cinci persoane, între care doi copii, toate din autoturism, au fost rănite. Toate victimele au fost transportate la spital.

Traficul în zonă se desfășoară alternativ.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Tragedie aviatică la Vilnius. Un avion s-a prăbușit peste o clădire rezidențială
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska